duminică, 7 aprilie 2013



SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD)

Către,
COPREŞEDINŢII UNIUNII SOCIAL LIBERALE (USL)
DOMNII PREŞEDINŢI:
VICTOR PONTA, CRIN ANTONESCU, CONSTANTIN DANIEL

Domnilor preşedinţi,

            Ca urmare a protocoalelor încheiate de filialele SCMD cu organizaţiile din teritoriu ale PSD, PNL, PC, a Acordului de principiu semnat de copreşedinţii USL cu preşedintele SCMD la data de 14 iulie 2012, a declaraţiei de susţinere venite din partea alianţei PNL-PC în octombrie 2012, a declaraţiilor şi luărilor de poziţie ale Domnului Premier Victor Ponta în favoarea revendicărilor SCMD, în perioada septembrie-decembrie 2012, vă supunem atenţiei şi vă rugăm să analizaţi posibilitatea rezolvării legale în perioada martie-mai a.c., a următoarelor puncte din Acordul de principiu, solicitate nouă în mod imperativ, de către membrii SCMD:
  1. Termenul la care va fi elaborată şi promulgată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) privind reintrarea în legalitate a plăţii tuturor ajutoarelor sociale către militarii în rezervă şi revenirea cuantumurilor pentru cei discriminaţi, la nivelul ultimei pensii militare de stat, din decembrie 2010, deoarece această promisiune a fost legată de votarea noului buget;
  2. Termenul la care, prin OUG, se va elimina, pentru militarii în rezervă, prevederea discriminatorie din Cap.IV/Legea 329/2009 privind limitarea dreptului la muncă, contrar Constituţiei României, contractelor încheiate de către militari la intrarea în serviciul activ şi a legilor în baza cărora aceştia au trecut în rezervă;
  3. Termenul estimativ la care va fi votată în Parlament Legea pensiilor militare de stat, reparatorie pentru toate categoriile de militari, activi, în rezervă şi în retragere, nu numai pentru rezerviştii discriminaţi prin Legile 119 şi 263/2010;
  4. Verificarea disponibilizărilor abuzive efectuate la MAI, în baza unui ordin nesemnat de nimeni, de către Traian Igaş, şi soluţionarea cererilor de reangajare a specialiştilor abuziv disponibilizaţi.

      În afara acestor puncte, vă supunem atenţiei şi solicitările venite din parte membrilor SCMD, după cum urmează:
  1. Publicarea rezultatelor auditurilor Curţii de conturi la Casele Sectoriale de Pensii ale MapN, MAI şi SRI, pentru stabilirea cu claritate a numărului rezerviştilor, în general, şi a celor care solicită reparaţii;
  2. Explicarea modului concret , de către cine , cum, şi când vor fi analizate şi cum vor fi soluţionate, referitor la militari, aspectele sesizate în în raportul Avocatului Poporului.

      Asigurându-vă, în continuare de sprijinul SCMD, am onoarea să vă salut !

Cu deosebită stimă,

PREŞEDINTELE SCMD
Col(r) dr. Mircea DOGARU

sâmbătă, 16 martie 2013



Către membri Comitetului Director
şi camarazii din toate Filialele SCMD

    1. Prin renunţarea, în data de 04 03.2013, la acţiunile democratice stradale  constituţionale şi acceptarea invitaţiei la dialogul solicitat de unii reprezentanţi ai Guvernului USL, unele Filiale din teritoriu (printre care şi Filiala 1 Braşov) au sprijinit necondiţionat Comitetul Director, în efortul depus pentru finalizarea oportună şi urgentă, până la sfârşitul lunii Martie 2013, a adoptării şi promulgării actului normativ reparatoriu. Astfel, am girat cu autoritatea, onoarea şi identitatea fiecăruia, angajamentul public al guvernanţilor şi Coaliţiei politice majoritare,    de a rezolva urgent şi legal, litigiului pensiilor militare. De fapt, noi apreciem că este o obligaţie morală a celor care gestionează treburile statului, de a repune în matca lui firească, statul de drept. Abuzul grosolan săvârşit de fostul guvern Boc, prin falsul şi ilegalul principiu al contributivităţii, este un atac direct şi brutal la adresa unităţii, solidarităţii şi nivelului de trai al pensionarilor militari. Este regretabilă, iresponsabilă şi umilitoare decizia politică luată în 2011,  ca unii dintre noi să fim sancţionaţi de foştii guvernanţi, în baza unui principiu artificial creat, asociat cu incapacitatea profesională şi logistică de culegere, analiză şi prelucrare a datelor şi informaţiilor referitoare la munca noastră anterioară.

   2. Constatăm, pe zi ce trece, că „motoarele” guvernării precum şi preocupările Coaliţiei s-au decuplat de esenţa promisiunilor electorale, prin care au reuşit să câştige încrederea şi „telecomanda” puterii publice. Este adevărat că noi, cei 30.000 de militari pensionari, sancţionaţi pe nedrept, nu suntem cea mai urgentă prioritate. Am aşteptat un an  pentru ca celelalte categorii sancţionate de guvernul portocaliu, să fie repuse în drepturile legitime. Am rămas singurii sancţionaţi, pe nedrept şi am girat cu încredere şi în deplină linişte socială, guvenul USL. Acum a venit timpul să cerem finalizarea acestor angajamente asumate de Guvern şi Coaliţie. Termenul convenit , în urma dialogului din 04.03.2013 este 1 Aprilie, 2013. Sperăm , cu toţii, ca această dată calendaristică, încărcată cu semnificaţia simbolică a păcălelii, să nu fie un motiv de a justifica neşansa noastră.
Semnalele pe care le recepţionăm , tot mai des, atât de la demnitarii implicaţi în stingerea litigiului cât şi pe orizontală, de la camarazii din teritoriu, ne transmit unele semne de îngrijorare şi anume: intenţiile mascate de acoperire a celor care au produs abuzul; preocuparea principală de a menţine pensiile crescute (acest element îl susţinem şi noi); unele capcane juridice introduse în proiectele reparatorii cu impact negativ asupra rezultatelor aşteptate de cei 30.000 de militari pensionari; evitarea totală a unor declaraţii publice referitoare la data planificată a stingerii litigiului; continuarea primirii, în lunile februarie - martie 2013 unor decizii prin care se continuă „curbele de sacrificiu” tot asupra acelor pensii diminuate; activizarea centrelor militare judeţene în a găsi vinovaţii, tot în rândul celor cu pensiile diminuate; unele răspunsuri evazive legate de corectitudinea sau incorectitudinea procesului de recalculare; lipsa de transparenţă cu privire la rezultatele auditelor şi sancţionarea vinovaţilor; tendinţa de a dispersa responsabilităţile şi absenţa unei atitudini constructive din partea politicienilor USL; proiectarea unei întârziri planificate în soluţionarea politică a abuzului  etc.
Toate aceste semnale produc multă îngrijorare şi nesiguranţă în rândul celor 30.000 de pensionari militari sancţionaţi, pe nedrept.

   3. În acest context, deloc favorabil, în care, printre noi sunt prezente şi active  uneltele dubioase ale manipulării şi diversiunii, solicităm conducerilor Filialelor şi Comitetului Director următoarele:
   3.1. Adoptarea, pentru prima etapă până la 01.04.2013, a  unei strategii de aşteptare, încredere limitată, vigilenţă sporită, implicare nemijlocită şi solidară în  deplin acord cu angajamentele asumate;
   3.2. Răspunsul negativ al puterii după această dată, demonstrează faptul că abuzul împotriva noastră se menţine şi trebuie sancţionat cu reacţii democratice de răspuns; originea acestor reacţii trebuie identificată în pasivitatea, incompetenţa  şi aroganţa clasei politice.
   3.3. În situaţia în care se confirmă faptul că funcţionează „ziua păcălelilor” şi calvarul nostru continuă cu pensiile jefuite şi căutarea dreptăţii imposibile, prin sălile tribunalelor, este necesară exprimarea unei opţiuni, în legătură cu strategia de urmat ;
   3.4. Adresăm conducerilor filialelor din ţară precum şi Comitetului Director al SCMD, apelul nostru de a reveni la unitatea sindicală totală şi de a abandona atitudinile şi comportamentele „simbriaşilor”puterii; prin atitudinea pe care o vom manifesta, vom cunoaşte adevărul despre noi; în afara acestuia toţi vom avea de suferit deoarece minciuna se inventează atât de uşor;
   3.5. Solicităm Comitetului Director să reglementeze comunicarea cu filialele din capitală şi Ilfov pentru a avea o dimensiune reală a forţei noastre democratice; în absenţa acestei comunicări prioritare vom fi obligaţi, ca noi, cei din teritoriu, să ne luăm măsurile necesare; vedem în capitală, forţa sindicală principală şi nu trezoreria SCMD;
   3.6. Apreciem că, după 01.04.2013 în absenţa unei soluţii legitime, a trecut vremea dialogului clasic şi a venit vremea dialogului de tip european; dorim să cunoaştem cine mai suntem aceia care vom fi prezenţi la un „altfel de dialog”.
   3.7. În absenţa unei soluţii pozitive până la termenele convenite prin dialog, suntem pentru organizarea şi desfăşurarea mişcărilor de protest repetate şi active , cu toate forţele sindicale. În acest scop, Comitetul Director să intreprindă măsurile ce se impun pentru evaluarea forţei sindicale combative, capabilă să susţină legitimitatea stopării abuzului.
   3.8. Adresăm, tuturor filialelor care susţin acest comunicat, rugămintea de a-l posta pe blogul filialei , în semn de solidaritate cu cele exprimate de noi.


   Toate aceste probleme solicită un răspuns argumentat al Comitetului Director, prezentat în strategia de răspuns la minciună, aroganţă şi dispreţ faţă de noi, până pe data de 05.04.2013

luni, 18 februarie 2013



Protest
impotriva bolsevismului de presa
Hotarat sa distruga, in interes global, extern,  structurile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, regimul Basescu i-a "motivat" pe lucratorii acestora, transformandu-i de-a pururi, odata cu disponibilizarea sau trecerea in rezeva, in asistati social. Ce conteaza ca acestia au avut contracte individuale cu statul, stipuland pentru ei tot felul de privatiuni, inclusiv conditia de a-si da viata la nevoie? Ce conteaza ca aceste contracte erau incheiate de 5, 10, 15 ani si ca legile ticaloase 119 si 263/2010 le-au anulat post factum, adica au operat retroactiv?
Ca s-o poata face, prin abuz, fals si uz de fals, regimul Basescu, adica Demisul insusi, Oprea, Seitan, Boc, Igas, Blaga, Udrea, etc, au apelat la trompetele bolsevice de presa, care i-au batjocorit in ultimul hal pe purtatorii de uniforma, pe tema "nesimtiti cu pensii nesimtite de 20 de milioane". Daca nu era SCMD-ul sa lichideze definitiv in justitie odioasa operatiune retroactiva numita "RECALCULARE" (ICCJ, 7 ianuarie 2011), astazi toti fostii militari si politisti ar fi fost niste cersetori la margine de drum, expunandu-si prin parcuri pantofii militari scalciati, asortati la ciorapii kaki sau albasti si plangandu-si individual soarta, fara sa-i asculte nimeni. Victoria juridica a SCMD, in ciuda urletelor trompetelor de propaganda bolsevica, tip Tiberiu Fratila, i-a obligat insa pe basisti sa inventeze o operatie si mai penala si anume "REVIZUIREA RECALCULARII". Aceasta le-a permis ca, aruncand ici colo, in special celor cu un picior in groapa, venituri de 10 ori mai mari decat avusesera, sa devalizeze, in an electoral, bugetele armatei si Internelor. In locul promisei economii de 42 milioane euro anual, pe seama rezervistilor, s-au realizat: o "gaura neagra" tot anuala de aproape 1 miliard de euro, un haos incredibil in Justitie si, in plan financiar o suma de ilegalitati, de domeniul penalului.
Totul a fost posibil, pentru ca media basista a actionat pe baza principiului bolsevic "de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa necesitati". Adica toti oamenii sunt egali, nu in fata legii ci intre ei si toate meseriile trebuie tratate egal, de unde o aberanta Lege a sistemului unic de salarizare si o si mai aberanta Lege a sistemului unic de pensii. Ceausescu nu a indraznit sa proclame intronarea comunismului, Basescu l-a implementat insa, cu tupeu, in practica!
La vremea respectiva, USL-ul a anuntat ca va abroga, a doua zi dupa ce va ajunge la putere, legile imbecile, antidemocratice si antieuropene. Astazi insa, cand a ajuns la putere, pare invadat mental de fostii sobolani basisti, care i s-au strecurat in ograda, din ordin, in frunte cu Oprea, un actual ministru al muncii, batand campii despre "recalculare" si acreditand astfel ideea ca legile genocidului au fost bune, dar ca cei care le-au tradus in practica au stat prost cu aritmetica. In plus, cozile de topor basiste din presa, s-au reactivat pe ideea egalitarismului bolsevic, impotriva "legilor speciale", prostindu-i pe romani ca "special" ar insemna "mare". Adica de ce sa nu aiba toata lumea aceeasi lege?
Oameni buni, raspunsul la imbecilismul bolsevic de presa este simplu: nu suntem toti egali, pentru ca, in timp ce noi ne-am inceput carierele la 20-25 de ani, Nadia Comaneci si-a incheiat-o la 19 ani. Potrivit bolsevicilor, ar trebui s-o trimitem pe Nadia la Olimpiada sa concureze, ca nu are inca 60 de ani, varsta iesirii la pensie pentru toate femeile, fara exceptie. Ar trebui sa vedem in "Lacul lebedelor" balerine de 60 de ani si balerini de 65, hotii de 18-20 de ani sa fie alegati de agenti de politie de 65 de ani, sa fim transportati in vacanta, peste mari si tari de piloti de 65 de ani si sa ne zambeasca stewardese de 60. Cat despre Afganistan si Irak, acolo sa mentina pacea sub stindard NATO doar promotiile 1972-1977!
Toate meseriile sunt importante. mai importante oricum decat hlizitul la promptere, matreata emisa pe post de idei de patapievicii zilelor noastre si "educatia" pe care o fac tinerilor dame care, in afara de gingii si silicoane nu pot exhiba nimic, basca  diverse cusatorese si cusatori, care imprima filozofal abtibilduri pe izmene standard. Nu toate meseriile insa implica aceeasi doza de consum nervos si fizic sau de risc. Cum poate fi egal, din punctul de vedere al varstei terminus de munca,  un profesor care a evoluat o viata intreaga la catedra cu un pilot care a fost zguduit 20 de ani la mansa (in cazul fericit in care a scapat cu viata) sau cu o gimnasta care s-a deteriorat fizic in anii adolescentei, evoluand la barna sau la sol?
De ce pilotii TAROM-ului sa aiba pensie de sute de milioane si Gogu de la scularie nu? Pentru ca pilotii civili au salarii de sute de milioane si contribuie tot cu sute de milioane la bugetul de pensii si pentru ca pilotii, fie civili fie militari (acestia din urma napastuiti intotdeauna sub aspect financiar) nu stiu daca se vor mai intoarce la familii din misiune sau vor ajunge direct la Ghencea si Bellu. Cu sau fara onoruri!
De ce un om de serviciu sa nu fie tratat la fel, in baza aceleiasi legi, cu un subofiter? Pentru ca omul de serviciu nu moare impiedicandu-se de matura in timp ce subofiterul, sau gradatul sau ofiterul au toate sansele sa se intoarca in patru scanduri din Angola, Bosnia, Kosovo, Afganistan sau Irak, unde nici un producator de matreata intelectuala nu poate sa le explice cu claritate ce cauta.
"In ce razboaie ati luptat voi?", mai rage cate un ipochimen la reprezentantii SCMD. Raspunsul nostru este ca, fostii politisti si spioni, membri SCMD n-au luptat si nu vor lupta niciodata in linia intai, desi au cazut si vor cadea in continuare pe frontul strazii sau al razboiului din umbra. Ca militarii au murit si vor muri in continuare, in tari strine pentru interese straine, iar acasa, cu miile, pe frontul cladirii unui stat puternic numit Romania.
Stimati tovarasi analisti bolsevici, decenii de-a randul v-ati incalzit cu carbunele scos de noi din mine, ati mancat painea recoltelor culese de noi, ati cumparat pe nimic apartamentele din blocurile construite de noi, v-ati dus la mare sau la munte, pe autostrazi si sosele construite de noi, ati trecut pe poduri cladite de noi, ati avut lumina datorita barajelor ridicate si de noi, pazite oricum de noi si astazi lasate in paragina, pana la catastrofa finala.
Intrebarea este cu ce ati contribuit voi, stimati analisti bolsevici, la binele si propasirea comunitatii numite natiunea romana? In afara de gargara de doi bani, de care ne-am saturat, si productia de idei si sfaturi, pe care nu vi le cere nimeni, ce dati natiunii, voi care cereti concretul? Cate tone de lapte, branza, oua, grane, sau fonta, produceti anual? Cu ce drept va ratoiti de la inaltimea miilor de euro pe care ii primiti ca sa imbecilizati natiunea romana, la cei care isi apara drepturile legitime, incepand cu dreptul primordial, dreptul la viata? Veti spune ca voi sunteti plati de "privati". Care "privati"? Aia care s-au imbogatit pe seama statului, ciordind, impreuna cu strainii din avutia nationala? Aia care datoreaza miliarde din impozite neplatite statului, impozite pe care nu le vor plati niciodata, pentru ca o guvernare complice sau alta ii va ierta de datorii, "gaura" urmand a fi acoperita tot prin belirea noastra?
Sa va fie clar, tovarasi, noi, rezervistii din SCMD, nu mai vrem nici un fel de "recalculare" si vom da in judecata pe oricine va mai folosi acest cuvant spoliator. Noi vrem "dreptate pana la capat" adica incetarea discriminarii noastre si intoarcerea la legea noastra APARTE. Pentru asta inseamna "SPECIAL": "DEOSEBIT", "APARTE", nu "MULT"! Ne-am saturat de discutii, de comisii si comitete, de promisiunile unora care nici macar nu stiu ce vorbesc. Vrem ca proiectul Legii pensiilor militare de stat, la care au lucrat 6 luni de zile experti ai ministerelor Apararii, Internelor, Muncii, SRI, ai ONG-urilor rezervistilor si SCMD sa fie votat prin procedura rapida in Parlament. Acesta lege ne va reda statutul, dreptul si dreptatea, inclusiv drepturile abuziv retrase tuturor celor inca in viata si condamnati fara echivoc la disparitie de regimul Boc, dar si generatiilor viitoare de militari trimisi sa moara aiurea pentru interese discutabile. Ni s-a promis asta, de "a doua zi", o zi care, deocamdata, pare a avea nu 24 de ore ci ... de 10 luni! Iar, inainte de aparitia Legii, dorim doua OUG prin care sa intram in legalitate. Aceea privind revenirea veniturilor celor discriminati, nu la zi, ci la nivelul ultimei pensii legale din decembrie 2010. In plus, dorim o ordonata de urgenta care sa ne redea nu numai noua, ci tuturor pensionarilor Romaniei, dreptul legal la munca, conditionat si stirbit prin aberanta Lege 329/2009. Nu vrem "recalculari" care sa bage in mormant alti colegi de ai nosti, pentru ca ceea ce au dobandit legal, in baza unei aberatii declarata lege "constitutionala" de CCR, este dreptul lor patrimonial legitim dobandit! Nu vrem nici macar, pe moment, pedepsirea vinovatilor, pentru a nu fi acuzati ca periclitam soarta Romaniei, deoarece vinovatii, in frunte cu Basescu, i-au prostit pe cei pe care noi si aliatii nostri (pensionarii civili, ceferistii, grefierii, minerii, revolutionarii, profesorii, lucratorii din sanatate, functionarii publici, etc) i-am adus la putere, sa semneze un asa zis "Pact social". Va veni si vremea rasplatii pentru Basescu, Boc, Seitan, Anastase, Udrea, Oprea, Blaga, Igas, etc. persoane care, in orice tara normala, ar fi fost astazi dupa gratii, nu tot la masa bucatelor. Numai ca atunci ne vom aduce aminte si de bolsevicii din presa, de toti cei care au facut posibile haosul si distrugerea tuturor categoriilor socioprofesionale si de varsta prin prestatiile lor isterice si pline de un tupeu inimaginabil, in slujba dictaturii. Indiferent ce grade au primit in rezerva, indiferent ce functii si salarii li s-au dat prin reactivare secreta, noi nu-i vom uita asa cum i-a uitat, ministrul care i-a descoperit, domnul general  Dobritoiu Corneliu.
Deocamdata, ne multumim sa atragem romanilor atentia ca cine se lasa manipulat de slugile regimului tiranic basist isi merita soarta, pentru ca noi am obosit, o declar oficial, si sa-i mai aparam pe prosti de consecintele propriei lor prostii! Daca noi pierdem lupta, cei ce vor, in numele egalitarismului bolsevic, sa le cadem pleasca, pe casa lor de pensii, la care nici noi, nici "asistatii" fosti CAP-isti nu am contribuit, vor fi serviti de n-au s-o poata duce! Dar nu le va mai folosi la absolut nimic regasita "minte a romanului, cea de pe urma"!
17.02.2013
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
PRESEDINTELE SCMD